…departe ajunge. Sau, cel puțin, așa sperăm, mai ales că, în domeniul cinematografiei, ne-am cam luat nasul la purtare și asta e bine, zic eu. Dacă nu mă înșală memoria, tot prin ziarul ăsta de doi lei – un leu jumate, pentru abonați -, vă semnalam niște filme, deloc rele, ale unor regizori străini, care aveau meritul, pe lângă cel artistic, de a atrage bănuții necesari printr-o campanie online, în urma căreia proiectul lor, încă în lucru, își făcea rost și de fani, căci cine nu se duce la un film pe care l-a finanțat, nu? Iată că ideea a prins-o un român de-al nostru sau de-al lor, că-i ardelean, pe numele lui Radu Băzăvan și pe numele de blogger Groparu. S-a pus omul ăsta, de fapt, aista, pe treabă și a scris un scenariu care se cheamă ”Usturoi” şi care sună bine, da’ merge greu… fără să fie uns. Așadar, intrați pe blog, vedeți despre ce-i vorba, dați banu’ dacă vă place și, poate la anu’ pe vremea asta, mai scriem un text cu Usturoi, dar la rubrica de film. Ce ziceți?
No related posts.
…departe ajunge. Sau, cel puțin, așa sperăm, mai ales că, în domeniul cinematografiei, ne-am cam luat nasul la purtare și asta e bine, zic eu. Dacă nu mă înșală memoria, tot prin ziarul ăsta de doi lei – un leu jumate, pentru abonați -, vă semnalam niște filme, deloc rele, ale unor regizori străini, care aveau meritul, pe lângă cel artistic, de a atrage bănuții necesari printr-o campanie online, în urma căreia proiectul lor, încă în lucru, își făcea rost și de fani, căci cine nu se duce la un film pe care l-a finanțat, nu? Iată că ideea a prins-o un român de-al nostru sau de-al lor, că-i ardelean, pe numele lui Radu Băzăvan și pe numele de blogger Groparu. S-a pus omul ăsta, de fapt, aista, pe treabă și a scris un scenariu care se cheamă ”Usturoi” şi care sună bine, da’ merge greu… fără să fie uns. Așadar, intrați pe blog, vedeți despre ce-i vorba, dați banu’ d