Adrian Falub spunea că până la finalul acestei săptămâni clubul UTA trebuie să-şi clarifice situaţia pentru a nu intra într-o criză şi mai mare de timp. Antrenorul „alb-roşiilor” a fost mulţumit doar pe jumătate şi asta pentru că structura acţionariatului a rămas aceeaşi şi, deci, banii mai întârzie să vină, dar, pe de altă parte, viitorul finanţator a bătut în cuie în cel mai mic detaliu o strategie pentru partea a doua a sezonului. Adrian Marţian s-a înţeles verbal cu Giovanni Catanzariti, iar săptămâna viitoare se va întoarce la Arad pentru a semna şi actele şi să facă primele investiţii în club.
„Rămâne cum am stabilit”
Adrian Marţian a ajuns pentru prima oară în Arad joi seara, având o primă rundă de discuţii cu „oficialii” UTA-ei în timpul căreia spunea: „Discutăm, mergem în direcţia bună. La ora asta, nu pot spune că am bătut sută la sută palma, dar până mâine dimineaţă (n.a. vineri) lucrurile ar putea fi clarificate. Bineînţeles, Giovanni va rămâne în club alături de mine, iar Adrian Falub, antrenorul echipei”. A doua zi, la prima oră, omul de afaceri clujean a dat o fugă până la Oradea, iar la întoarcere, a parafat şi înţelegerea verbală cu Giovanni Catanzariti. „Am schiţat tot, la milimetru, ştim exact ce avem de făcut şi ce vom face. Am fost de acord cu strategia celor de la UTA, urmează să semnăm actele după ce voi vedea şi eu rezultatul auditului comandat la club. Dar, cred că va fi totul în regulă, iar jucătorii şi antrenorii îşi pot vedea liniştit de treabă, fiindcă îşi vor fi primi banii cuveniţi. Aşadar, rămâne cum am stabilit”, ne-a declarat Adrian Marţian, la plecarea din România cu destinaţia Italia. „Din punctul meu de vedere, m-am înţeles cu domnul Marţian încă de la prima întâlnire. Pe undeva, e normal să-i ia ceva mai mult timp până se semneze actele, dar, dacă e aşa cum a promis, totul va intra în normalitate de