În urmă cu câteva luni, anunţam apariţia posibilă a unei crize, cea a revendicarilor legate de autonomie, care ameninţă să izbucnească în 2013.
Era evident, din informaţiile care circulau la Bruxelles, că în acest an se pregătesc, se vor manifesta şi amplifica mişcările politice care promovează autonomia, toate legate de perspectiva deloc îndepărtată a anului viitor atunci când vor avea loc primele referendumuri pe această temă, deja confirmate în câteva ţări din UE şi unele cu mari şanse să ducă la apriţia unor noi ţări pe harta Europei.
Politicienii noştri trebuie să realizeze că ceea ce este acum "bătălia steagurilor" nu trebuie tratată în diapazonul minor al unor întâmplări oarecare, opera unor indivizi izolaţi , neînsemnate şi, în consecinţă, irelevante. Face parte integrantă dintr-o foarte importantă şi extrem de bine organizată mişcare politică la nivel european, cu susţinere neaşteptat de solidă la nivelul unora dintre grupurile politice din Parlamentul European unde, de ani de zile, discuţia asta este pusă în contextul foarte permisiv (doarece este larg şi extrem de permisiv) al respectării drepturilor minorităţilor.
De aici a fost foarte usor să se treacă în palierul următor (în cazul nostru facilitat de nebăgarea de seamă voită a autorităţilor noastre şi de lipsa de reacţie a diplomaţiei româneşti), atunci când reprezentanţi ai minorităţii maghiare au început să acuze în toate forurile eurpene politica de anihilare a fiinţei lor naţională dusă prin măsuri programatice de guvernul României. Acest lucru îl spune în permanenţă la Bruxelles europarlamentarul român Laszlo Tokes.
Ascultat şi crezut deoarece, din nefericire, nu există si nici nu a existat vreo replică instituţional organizată în toţi aceşti ani de zile, iar asta ne costă mult acum. Cu mari şanse să ne coste şi mai mult în viitorul apropiat.
Nici acum, când lucrurile