În februarie 2010 s-a constituit Uniunea Social Liberală. Era cea de-a doua alianţă electorală din istoria mdernă, după “Dreptate şi Adevăr”, formată în 2003. Câteva asemănări şi deosebiri dintre cele două experienţe politice se impun.

În primul rând, ambele vizau un succes electoral, în faţa partidelor care dominau autoritar peisajul: PSD-ul în 2005 şi PDL-ul în 2010. Dar dacă scorurile din sondaje reunite în 2005 nu dădeau mari şanse alianţei DA, nu acelaşi lucru se petrece în cazul USL. Considerate ambele formaţiuni de dreapta (PNL şi PD), nu aduceau împreună la momentul formării, mai mult de 20 de procente. Obiectivul câştigării alegerilor părea greu, sau imposibil de atins. Alianţa s-a format în condiţiile unei parităţi de 2 la 1, care respecta, în linii mari, proporţionalitatea reală. În momentul formării Alianţei DA, partidul de guvernământ era în plină formă, unele sondaje creditându-l cu peste 50% dintre opţiunile de vot. “Motorul” alianţei adversare era la acel moment, încăpăţânatul lider democrat, Traian Băsescu, cel care avea să preia conducerea de facto, după defecţiunea lui Teodor Stolojan. De aici înainte s-a produs o evoluţie cel puţin curioasă, în care PSD-ul pierdea puncte, iar DA câştiga, ambele procese părând inexplicabile.

Semnalul căderii finale aveau să-l dea alegerile locale, în care PSD a obţinut mai puţin decât se aştepta, şi datorită aruncării în luptă, la acest nivel, al principalelor resurse umane democrate. A fost strategia lui Băsescu, de a câştiga această rundă ce avea să pregătească terenul pentru generale şi prezidenţiale. Că, în final, Alianţa DA nu a obţinut suficiente voturi pentru a forma guvernul şi a fost nevoită să recurgă la “soluţii imorale”, este o poveste de-acum cunoscută, cum la fel de cunoscut este şi “miracolul” câştigării mandatului prezidenţial de către Băsescu, la “mustaţă”, cu voturi fabri