Universitatea Politehnica din Bucureşti a lansat proiectul "CAMPUS", care are ca obiectiv realizarea în incinta instituţiei de învăţământ superior a unui centru de cercetări avansate pentru materiale, produse şi procese inovative.
Prin acest obiectiv, proiectul îşi propune creşterea şi diversificarea ofertei inovative a UPB, precum şi stimularea accesului întreprinderilor la produsele activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare ale universităţii.
Valoarea totală a proiectului este de 73,4 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 59,7 milioane de lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 49,6 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 10,1 milioane lei iar valoarea neeligibilă a proiectului este de 13,6 milioane de lei.
Clădirea construită pentru a găzdui centrul "CAMPUS" va fi o construcţie modernă, ecologică şi totodată inteligentă, cuprinzând mai mult de 41 de laboratoare de cercetare echipate la standarde europene, spaţii de lucru, birouri, spaţii de prezentări şi conferinţe, precum şi spaţii tehnice.
Potrivit conducerii UPB, "CAMPUS" va asigura un mediu de înalt nivel tehnico-ştiinţific de cercetare şi educaţie unui număr de circa 5.000 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi pregătiţi în cadrul universităţii, prin atragerea şi reintegrarea unor specialişti de reputaţie internaţională, pentru crearea şi dezvoltarea unor colective de cercetare performante orientate către tematici interdisciplinare la frontierele cunoaşterii.
"Este unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate de UPB în ultimii ani şi unul dintre cele mai performante proiecte de cercetare. Este normal ca UPB să se orienteze în cercetare spre domeniile inovative, astfel încât să fie în prima linie", a declarat cu prilejul lansării proiectului preşedintele UPB, Ecater