Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE5 Băsescu: România a obţinut cea mai mare creştere procentuală a bugetului UE

Publicat in Capital, vineri 8 februarie 2013 ·

UPDATE 5 Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, la Bruxelles, că România a obţinut o creştere de 18% a bugetului pentru 2014-2020 faţă de perioada precedentă, fiind una dintre puţinele ţări cu creştere bugetară, el precizând că între facilităţi este şi TVA eligibilă, potrivit mediafax.ro

Preşedintele a precizat sumele pe care le primeşte România din bugetul UE în 2014-2020 pe programe, el menţionând că în total este vorba despre un buget de 39,887 miliarde de euro, conform mediafax.ro

Bugetul UE pentru 2007-2013 a fost de 994 de miliarde de euro. Bugetul pentru 2014-2020 este de 960 de miliarde. Este prima dată în istoria UE când bugetul scade. În aceste condiţii, faptul că România reuşeşte o creştere cu 18% a bugetului a locat direct este un lucru bun şi este cel mai mare procentaj de creştere din toate cele 27 de state.

Şi la coeziune şi la dezvoltare rurală, pentru ţările care vor fi în program de asistenţă se asigură un top-up de 10%.

S-a finalizat şi negocierea pe rata de cofinanţare la fondurile de coeziune, cu cofinanţare 85% din partea UE, ceea ce slăbeşte foarte mult presiunea pe bugetul de stat. Prefinanţarea s-a acceptat a fi 3% din valoarea proiectelor pentru toate statele în general şi 4% pentru cele care în 2010 au fost în acord de asistenţă. România se încadrează la prefinanţare 4%.

România a obţinut cea mai mare creştere procentuală a bugetului, fiind una din puţinele ţări care au creştere bugetară. Creşterea este de 18%. S-au obţinut pentru diverse sistemele de plăţi o serie de facilităţi de interes pentru România. Una dintre cele mai importante facilităţi este că TVA-ul este eligibil, deci cu cât vom avea un TVA mai mare, cu atât va aduce din bani europeni în bugetul de stat. Deductibilitatea TVA-ului aduce în bugetul de stat circa 2 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte Siria, Cons

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°