Dacă nu cumva se împotmoleşte pe la vreo şcoală să predea copiilor desenul, pentru a-şi asigura pâinea zilnică. Oraşul acela poate fi şi Râmnicu Vâlcea, deşi acesta se bucură, cât de cât, de vizibilitate, cel puţin în domeniul artelor vizuale şi în plan naţional, prin temeritatea cu care mica filială a artiştilor de aici este antrenată în tot felul de proiecte, iar publicul consumator, deşi puţin, se ambiţionează să susţină demersurile acestora. Cu toate astea sunt personaje, cum este cazul Georgianei Poenaru, care se ambiţionează să rămână în proiecte de perspectivă şi par să nu observe că trăiesc într-un obscur oraş de provincie, deşi riscul de a se îngropa în anonimat există, totuşi. Aşadar, tânăra absolventă a Universităţii de Artă din Bucureşti, şi-a vernisat, la Galeriile de Artă ale oraşului în care trăieşte, o excelentă expoziţie cu lucrări de natură statică, în care exersează, combinând genuri precum grafica pe obiecte, ori în plan, într-un exerciţiu subtil de trecere de la linie la culoare, păstrând mereu identităţile obiectului, ale aceluiaşi obiect, care ia forme după duhul pe care-l adăposteşte. Mi-am adus aminte cu această ocazie de obiectele colorate ale lui Romul Nuţiu, care capătă viaţă în spaţiu şi părăsesc anonimatul în urma energiei pe care o transmite culoarea, lucru care nu se întâmplă, însă, astfel cu obiectele-recipienţi (sticle, clondire, creuzete, pahare) pe care le fabrică Georgiana Poenaru. Butelca de vin, pe care ea o decupează din panouri poliuretanice, are o anume graţie sub amprenta desenului care-l remodelează, după o simplitate excesivă a liniei, dându-i un anumit mister, de semn simbolic. Am fost tentat, la un moment dat, să cred că transcrierea, fie şi în forme atât de variate ale aceloraşi obiecte pe pânză, cum mi s-a dezvăluit la prima privire, ar putea să inducă o supărătoare monotonie prin repetitivitate. Or, tocmai aici stă se