Negocierile nu s-au închis definitiv. Voith Hydro mai are de finalizat un agregat la Slatina
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a declarat pentru Curierul Naţional că se renegociază contractul încheiat de Hidroelectrica cu Voith Hydro, vizându-se reducerea valorii acestuia cu aproximativ 20 milioane de euro.
"Renegociem contractul cu Voith Hydro. Vizăm reducerea acestuia cu 20 milioane de euro. Negocierile nu s-au închis definitiv. Voith Hydro mai are de finalizat un singur agregat la Slatina, care va fi gata cel mai probabil la sfârşitul acestei luni", a declarat Remus Borza, întrebat fiind dacă va denunţa şi acest contract.
Euro Insol a anunţat marţi că a denunţat luna trecută acte adiţionale aferente unui contract încheiat cu Andritz Hydro din Austria pentru retehnologizarea hidrocentralei Gogoşu de pe Dunăre. Denunţul a fost făcut în urma eşuării discuţiilor purtate în decembrie cu reprezentanţii companiei austriece, care au arătat că nu sunt de acord cu "renunţarea pe cale amiabilă la executarea lucrărilor pentru CHE Gogoşu" şi că acest lucru ar implica "denunţarea întregului contract de retehnologizare şi nu numai a celor 2 acte adiţionale prin care au fost contractate lucrările la CHE Gogoşu".
În luna decembrie, Euro Insol a cerut consorţiului de firme, Voith Hydro şi Andritz Hydro, contractorul lucrărilor de retehnologizare a celor 20 de hidroagregate situate pe sectorul Olt Inferior, să participe la o nouă întâlnire cu scopul obţinerii unui acord care să asigure reducerea comercială a sumelor datorate contractorului.
Contractul cu Andritz a fost denunţat
Contactat telefonic, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, a declarat pentru Curierul Naţional că îşi asumă măsurile luate, indiferent dacă Andritz se va adresa sau nu Justiţiei.
"Valoarea actualizată a contractului, împreună