Senatorul PSD Doina Federovici a fost ales membru titular în cadrul Organizației pentru Iniţiativa Central - Europeană Dimensiunea Parlamentară.
România a aderat la ICE la 1 iunie 1996 cu ocazia reuniunii de la Viena a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre ale Iniţiativei, Parlamentul României fiind membru cu drepturi depline în cadrul acestui for internaţional din anul 1996,
În anul 2009, România a exercitat pentru prima dată atât la nivel guvernamental, cât şi parlamentar, Preşedinţia Iniţiativei Central-Europene. Delegaţia Parlamentului României este alcătuită din 14 parlamentari (7 membri titulari şi 7 membri supleanţi), distribuiţi în cele trei comisii generale ale ICE- DP a declarat senatorul Doina Federovici.
În prezent, din acest for de cooperare parlamentară fac parte 18 state, dintre care nouă state membre UE- Austria, Bulgaria, Cehia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria- şi nouă state ne-membre UE- Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, R. Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, Serbia şi Ucraina.
Adunarea Parlamentară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în sesiunea de toamnă, în ţara care deţine preşedinţia ICE- DP. În acest moment presedinţia ICE-DP este deţinută de Ucraina.
Adunarea Parlamentară dezbate teme de interes comun pentru membrii săi, iar la final este adoptat un document final care este transmis sefilor de Guvern şi miniştrilor de externe din statele ICE.
Grupul parlamentar al PSD din Senatul României a avut dreptul să facă o singură nominalizare pentru un membru titular şi o singură nominalizare pentru un membru supleant în acest for, senatorul Doina Federovici fiind susţinut şi ales pentru poziția de membru titular.
Senatorul PSD Doina Federovici a fost ales membru titular în cadrul Organizației pentru Iniţiativa Central - Europeană Dimensiunea Parlamentară