Cazul Ioana Tufaru ia amploare pe zi ce trece, iar pe lângă Antena 1, televiziunea la care a fost batjocorită fiica Andei Călugăreanu, şi Simona Gherghe, realizatoarea emisiunii „Acces direct“, este atacată din toate părţile, scrie www.eva.ro.
Primul care s-a luat de Simona este Mihai Bendeac, coleg de trust cu aceasta. Actorul nu s-a putut abţine şi a scris pe Facebook că Simona Gherghe nu mai este om, fix în timp ce la televizor rulau imaginile cu Adriana Bahmuţeanu care îşi bătea joc de Ioana Tufaru. „Mesaj pentru Simona Gherghe. Lucram. Şi ochii mi-au scăpat pe televizor. Simona, deseară, când ajungi acasă, mai uită-te încă o dată la reportajul de azi cu Ioana Tufaru. Ce simţi? Eu am plâns. Nu am văzut vreodată ceva mai umilitor. Simona, mai eşti OM?… Cu drag, Mihai“, a scris Bendeac pe Facebook.
Nici reacţia publicului nu a întârziat să apară, iar internetul a fost imediat invadat de susţinătorii Ioanei Tufaru. Dacă la început lumea i-a luat apărarea Ioanei Tufaru şi au încercat să caute motive pentru care aceasta apare la televizor, pe parcursul zilelor trecute toţi internauţii au căzut de acord că aceasta nu are nicio vină, deoarece suferă de o boală mintală, ci vina aparţine în totalitate trusturilor de preză şi realizatorilor TV. Cu toate că Dan Capatos a prezentat în emisiune unele acte care arată că Ioana Tufaru este 100% sănătoasă, nu putem uita faptul că tatăl Ioanei, actorul Dan Tufaru, decedat, avea acte din care reieşea că Ioana suferă de o formă de retard mintal.
„Mă simt ca în faţa unui pluton de execuţie. Ca şi cum cel mai mare rău al României eu l-am făcut. Nu mi-a picat bine deloc acel material, am spus-o încă de atunci. Dar cei care voiau război n-au mai stat să asculte… Mă rog pentru toţi să le fie bine, să nu fie niciodată în situaţia mea, de a fi puşi la zid şi «scuipaţi»… Dumnezeu le ştie mai bine şi o să ne liniştească p