Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olt: Un bărbat care susţine că a fost agresat de poliţişti şi jandarmi, transferat de la Slatina la Spitalul Judeţean Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 februarie 2013 ·

Un bărbat de 28 de ani din oraşul Potcoava, judeţul Olt, care a ajuns în urmă cu trei zile la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, declarând că este victima unei agresiuni, a fost transferat la Craiova. Ovidiu Ilie Miu se află internat în Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială a SJU Craiova, medicii de aici confirmând faptul că a fost vorba de o agresiune. "Pacientul prezenta un traumatism facial destul de grav, afirmativ prin agresiune. În momentul de faţă el este conştient, stabil hemodinamic şi respirator şi primeşte tratament specific în Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Pacientul prezintă fracturi la nivelul sinusului frontal drept, cu deplasare, şi la nivelul orbitei, pe partea dreaptă, dar şi o plagă la nivelul buzei superioare", a explicat purtătorul de cuvânt al SJU Craiova, dr. Cristina Geormăneanu. Aceasta a mai precizat că Ilie Miu va rămâne internat în spital o perioadă destul de mare, în funcţie de evoluţia traumatismului prezentat.

Bărbatul susţine că a fost agresat de poliţişti şi jandarmi

În momentul în care a ajuns la spitalul din Slatina, Ilie Miu a declarat că a fost agresat, pe raza oraşului Potcoava, de o patrulă compusă din poliţişti şi jandarmi. "La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au fost constituite comisii care să efectueze verificări cu privire la aspectele sesizate şi stabilirea eventualelor încălcări ale normelor de etică şi deontologie specifice şi a celor referitoare la îndeplinirea atribuţiilor profesionale. În cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, fiind declinată competenţa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor", au specificat, într-un comunicat, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. @N_

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum o ora
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 26 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum o ora
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Călin Georgescu anunță că nu vrea ca România să primească fonduri europene. „Îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu“

Ziua Constanta acum 2 ore
România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană! Acesta este aspectul pe care îl suține Călin Georgescu. El face și o justificare pusă pe seama faptului că românii îl au pe Dumnezeu, cel mai puternic! „Eu și poporul român îl avem pe ce

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 2 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

MAE afirmă că ultimele declarații de la Moscova privindu-l pe Călin Georgescu fac parte din „seria de acțiuni hibride desfășurate pentru a submina democrația în România”

HotNews acum 40 minute
„Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite”, transmite Ministerul român de Externe după ce Serviciul rus de Informații Externe a acuzat liderii UE că „se află în mod evident” în spatele dosarului în care Călin Ge

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°