Într-o peşteră creată de om în interiorul unui munte din Italia, cercetătorii speră că vor desluşi secretul uneia dintre cele mai misterioase substanţe din Universul nostru: materia întunecată.
Laboratorul de sub lanţul montan Gran Sasso pare mai mult desprins din filmele cu James Bond, decât un centru pentru cercetări. Intrarea este ascunsă în spatele unei uşi din oţel, aflate la jumătatea unui lung tunel care taie muntele. Există un motiv bun pentru amplasarea sa subterană: sub cei 1.400 de metri de stâncă, laboratorul este protejat de razele cosmice care bombardează în mod constant suprafaţa planetei noastre, explică BBC. În acest loc liniştit, în interiorul a trei săli imense, se desfăşoară o serie de experimente pentru studierea materiei întunecate.
Tot ceea ce ştim şi putem vedea în Univers reprezintă aproximativ 4% din ceea există cu adevărat. Restul, consideră oamenii de ştiinţă, se împarte în două forme enigmatice.
Ei cred că aproximativ 73% din Univers este format din energie întunecată, care acţionează ca un fel de anti-gravitaţie pentru a opri Universul de la a se contracta şi care ar putea explica accelerarea expansiunii. Restul de 23%, cred cercetătorii, este alcătuit din materie întunecată. Provocarea este că, până acum, nimeni nu a văzut-o.
„Credem că este în formă de particule“, explică Chamkaur Ghag, un fizician care studiază particulele la University College din Londra. „Avem protoni, neutroni, electroni şi toate aceste particule normale cu care construim lucruri. Credem că materia întunecată este tot o particulă, numai că este o formă ciudată a materiei, pentru că noi nu o percepem foarte uşor“, a explicat cercetătorul.
Până în prezent, vânătoarea de materie întunecată s-a dovedit vagă. Numărul acestor particule pe care cercetătorii ar trebui să le detecteze se schimbă pe măsură ce se modifică anotimpurile. Iar