Recentele conflicte din PNL au scos în evidență o anomalie politică – în lupta dintre Antonescu și Tăriceanu a intervenit pentru mediere Gheorghe „Gigi“ Becali, iar veteranul liberal Quintus a afirmat că Becali s-a comportat „ca un bătrîn liberal“. Transformarea lui Becali în mioritic care stă de pază pentru liniștea liberală îl poate pune pe gînduri chiar și pe cel mai detașat cetățean. Ceva este putred pe Dîmbovița! Iar cuvîntul este promiscuitate. Promiscuitate vine din latină (desigur, pe filieră franceză) și înseamnă amestec (miscere) fără limită, înainte (pro) de a gîndi. Sau, utilizînd o expresie neaoșă, pentru înțelesul celor vizați, promiscuitatea este o punere laolaltă în devălmășie, fără noimă. Dacă luăm definiția enciclopedică pentru promiscuitate, ea este pur și simplu amestecul (de obicei sexual) al indivizilor, într-un mod lipsit de discernămînt, sau reunirea unor oameni ori grupuri fără ordine și fără discriminare, realizînd confuzie și amestec neselectiv.
În cazul politicii de la noi, comportamentul promiscuu definește acea conviețuire dezagreabilă, de cele mai multe ori în mod dubios și mizerabil, fără nici un fel de respect pentru separații, distincții sau limite. E o boală mai veche, cu transmitere culturală. Ca și în cazul politicienilor, comportamentul promiscuu, specific, de exemplu, unor specii marine – unele nevertebrate practică un tip de sexualitate prin care ouăle și sperma sînt lăsate în ocean, pur și simplu plutind în derivă, pînă la găsirea unui partener aleator –, și în politica noastră promiscuitatea este un comportament istoric. L-au practicat domnitorii ortodocși care slujeau Înalta Poartă, l-au exersat francofonii conduși de un rege neamț și fasciștii legionaroizi deveniți activiști ai partidului comunist. România postdecembristă a fost marcată de promiscuitate de la debutul democrației originale, cînd foștii c
