În zona de deal a Ploieştiului se află un sat în care tinereţea fără bătrâneţe este la ea acasă. Există bucurie şi după 80 de ani
"Muguri sunt acum pe ram, rândunica-mi bate-n geam”
Caută cu înfrigurare într-un sertar burduşit, scotoceşte printre hârţoage vechi, scrisori, fotografii, iconiţe şi cărticele de rugăciuni. "Trebuie să fie aici, ştiu sigur, că doar aici e locul în care îl ţin”. Şi totuşi, în glasul lui se simte o uşoară îngrijorare. Poate că i l-a dat cuiva şi nu-şi mai aminteşte? Ori poate l-a pus în alt loc? Trage un scaun, se aşază pe el, respiră adânc şi-o ia de la capăt. Foaie cu foaie, carte cu carte, le scoate pe rând cu răbdare şi le aşază pe muşamaua care acoperă bufetul. "A, uite-l!”, şi ochii lui se luminează din nou. "Dragul de el, stătea pitit tocmai aici, pe fundul sertarului”. Se întoarce spre mine, ridicându-l victorios deasupra capului. E un caiet studenţesc, aproape nou, cu coperţi colorate. Îl deschide degrabă la prima pagină şi mi-l întinde sub ochi. "Caiet de poezii, Ion Morcov, 2010”. Zâmbesc plin de admiraţie, iar el se alintă sfios, sorbindu-mă cu privirea. Îl ia apoi lângă el, îşi pune ochelarii pe nas şi începe să-l răsfoiască încet, mângâindu-i fiecare filă cu degetele lui aspre şi brăzdate de muncă. Din când în când, mai zăboveşte puţin la câte o pagină ori un rând, bucurându-se ca un copil de-o mare ispravă. Acolo, pe caietul ăla, şi-a dat în vileag tot ce sufletul lui a ţinut ascuns atâta amar de vreme. Dragostea, durerea, credinţa, bucuria, dorul, frica, toate stau aşternute acolo, ca într-un jurnal care îi ţine mereu simţirile aprinse. "Să îţi citesc una scurtă, cât ai clipi şi e gata”. A găsit-o. Se numeşte "Prietena”. Şi sună aşa: "Muguri sunt acum pe ram/ Rândunica-mi bate-n geam/ Şi mă întreabă sfioasă/ Dac-o las să-şi facă-o casă,/ Adăpost de vreme rea/ Chiar lângă fereastra mea./ E
