Aici se sfârşesc amintirile mele din anii cât am lucrat în armată. În mod sigur ar mai fi fost şi altele de amintit şi povestit, dar memoria mea, subiectivă şi capricioasă ca orice memorie, le-a ales pe acestea. Însă vestea bună este aceea că poveştile se vor relua în volum: Consiliul editorial al editurii Cartea românească a aprobat publicarea acestor amintiri, care vor apărea în luna martie a. c. Iată şi coperta cărţii anunţată pe site-ul editurii (vezi foto). Volumul va conţine nu doar toate textele (doar puţin retuşate) din episoadele acestui serial, dar şi câteva dintre fotografiile făcute de mine ci şi de prietenii mei fotografi de la Trustul de presă al armatei, Eugen Mihai, Cătălin Ovreiu şi Petrică Mihalache.

Emoţia mea legată de publicarea acestui volum este cu atât mai mare cu cât mult timp nu am crezut că poveştile mele din armată ar avea vreo relevanţă publicistică, pentru că viaţa mea în uniformă nu a cunoscut nici fapte memorabile, nici acte de eroism şi nici vreo implicare serioasă în evenimente istorice. Apoi, pornind de la vorba unor buni prieteni şi răsfoindu-mi albumele cu fotografii, agendele cu însemnări, am simţit o irepresibilă nevoie de a depune mărturie asupra celor trăite îmbrăcat fiind în acele haine kaki care nu mi-au aparţinut niciodată. Pe bune, fără cosmetizări şi festivisme, fără sintagme de lemn, fără inevitabila autocenzură, purtată adesea inconştient şi care mă sufocase în anii cât am fost ofiţer activ şi relativ disciplinat. Astfel am început să scriu, apelând cât am putut de des la umor, dar ferindu-mă să alunec în băşcălie.

Există în armată - instituţia din care am făcut parte vreme de peste 22 de ani - nu puţini oameni de bine şi de onoare, competenţi şi oneşti, care supravieţuiesc pe funcţii oarecare în marea masă de militari, care, în realitate, nu sunt ceea ce cu emfază se pretind a fi, adică nişte profesioniş