Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a ales cu dosar penal pentru suvenirul pe care îl purta: un cartuş de vânătoare

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 8 februarie 2013 ·

Un bărbat din comuna Arbore, prins la furat într-un magazin din Rădăuţi, s-a ales cu dosar penal pentru două infracţiuni, după ce în buzunarul de la haină i-a fost găsit un cartuş de vânătoare cu capsa nepercutată. Bărbatul le-a declarat jandarmilor care l-au prins că respectivul cartuş este un suvenir din Portugalia, din perioada în care a lucrat în această ţară.

Miercuri, în jurul orei 15.30, agenţii de pază de la un magazin din Rădăuţi au observat, pe monitoarele sistemului de supraveghere video, un bărbat care a luat produse de pe raft şi le-a ascuns într-un buzunar al hainei. Agenţii au anunţat un echipaj al Jandarmeriei care se afla în zonă, în serviciul de asigurare a ordinii şi siguranţei publice.

La ieşirea din magazin, suspectul a fost supus unui control corporal. În buzunarele acestuia au fost găsite produse neachitate la casă. Este vorba de un pachet de cafea şi mai multe plicuri de ness. În buzunar jandarmii au găsit şi cartuşul de vânătoare, calibrul de 12 mm, fabricat în Spania, cu capsa nepercutată.

Bărbatul a fost identificat în persoana lui Viorel C., în vârstă de 49 de ani, din Arbore.

„Bărbatul a motivat sustragerea produselor prin faptul că nu avea bani suficienţi la el, iar în ceea ce priveşte cartuşul, a declarat că acesta este un suvenir din Portugalia”, a declarat maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.

Suspectul s-a ales cu dosar penal pentru infracţiunile de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Conform articolului 279 Cod Penal, deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la doi la opt ani.

Un bărbat din comuna Arbore, prins la furat într-un

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°