În timp ce chiria ne scoate lunar din buzunar câteva sute de euro, iar la final nu ne alegem cu nimic, o casă cumpărată cu credit este, în timp, o economie la buget.
Pentru o garsonieră situată într-o zonă bună a Clujului trebuie să scoateţi lunar din buzanar 170 de euro pentru chirie. Pentru acceaşi casă plătim, însă, o rată de doar 150 de euro. Aşadar vă costă cu 25% mai mult decât o rată la bancă.
Pentru cei care îşi doresc mai mult confort pot alege apartamentele de două camere. Şi în acest caz, creditul e mai avantajos.
"În cazul apartamentelor de două camere, chiria este mai mare cu 11% faţă de rata prin programul Prima Casă şi cu 22% mai mare comparativ cu o rată la creditul ipotecar", a declarat Marc Tudor, rereprezentant al unei agenţii imobiliare.
Opţiunile clienţilor sunt împărţite când vine vorba despre investiţiile pe termen lung. În timp ce unii au ales să plătească o rată la bancă, alţii preferă în continuare chiriile.
Cei care doresc să îşi cumpere o locuinţă prin intermediul unui împrumut au la dispoziţie două variante – creditul ipotecar sau programul guvernamental Prima Casă.