Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Europeană a numărului 112, marcată şi la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 8 februarie 2013 ·

În fiecare an, la data de 11 februarie, se sărbătoreşte ziua numărului unic european de urgenţă „112", ce reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. Numărul pan-european de urgenţă „112" a fost creat în 1991, iar din luna aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România. Începând cu anul 2008, „112" este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, poliţie, jandarmerie, pompieri) în orice ţară a Uniunii Europene. Asigurarea unei reacţii imediate şi oportune în situaţii deosebite constituie o direcţie de acţiune importantă a Jandarmeriei Române. Astfel, în anul 2012, la nivelul Jandarmeriei, au fost înregistrate 71 de solicitări prin sistemul „112", care au constat, în principal în: - intervenţii în cazuri de violenţă; - furturi de componente metalice; - sustrageri diverse articole din magazine; - tulburarea ordinii şi liniştii publice; - apeluri ale turiştilor aflaţi în dificultate pe litoral, în timpul sezonului estival, etc. Numai în anul 2012, necesitatea apelării numărului unic de urgenţă 112 şi situaţiile în care trebuie utilizat a fost adus la cunoştinţa elevilor pe timpul desfăşurării a 83 acţiuni de prevenire a consumului de droguri şi a delicvenţei juvenile în instituţiile de învătământ din localităţile judeţului Constanţa, în cadrul Campanilor de prevenire "Evitaţii întâlnirea cu drogurile" şi "Violenţa - un drum către nicăieri", în baza protocolului de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Jandarmeria Constanţa. În fiecare an, la da

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 53 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 59 minute
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 23 minute
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Un nou coronavirus, descoperit la lilieci. Este primul coronavirus similar cu MERS, care circulă în Brazilia

News.ro acum 48 minute
Oamenii de ştiinţă au descoperit primul coronavirus similar cu MERS la liliecii din America de Sud. Detectat în statul Ceará, Brazilia, noul coronavirus prezintă similitudini cu coronavirusul care provoacă sindromul respirator din Orientul Mijlociu

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 36 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum 2 ore
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°