Candidaţii care au obţinut minim nota 7 la concursul de titularizare din anul 2012 şi care, în baza notei, au ocupat un post pe perioadă determinată în anul şcolar 2012-2013 se pot titulariza
Practic aceştia vor putea încheia contracte pe perioadă nedeterminată cu unitatea de învăţământ în care sunt repartizaţi la acest moment, dacă postul e viabil şi candidaţii obţin avizul Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţămant. Anunţul a fost făcut de Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă. „Ministerul Educaţiei Naţionale asigură, astfel, crearea de condiţii egale în ceea ce priveşte ocuparea de posturi pentru candidaţii titularizabili din 2012 şi cei din anii precedenţi (2009-2011)”, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei Naţionale. (M. V.)
Seminar Judeţean pentru contabilii şcolari la CCD
Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinţi” din Focşani găzduieşte în perioada 21-22 februarie 2013 Seminarul Judeţean privind aplicarea prevederilor legislative în domeniul financiar-contabil din instituţiile de învăţămant preuniversitar de stat. Seminarul se adresează administratorilor financiari (contabili şefi şi contabili) din unităţile şcolare din Vrancea. Activităţile se vor desfăşura după program, astfel: 21 februarie, ora 12,00 – pentru administratorii financiari din Focşani, Adjud, Panciu, Mărăşeşti şi Odobeşti, iar pe 22 februarie, ora 12,00, pentru administratorii financiari din mediul rural. (M. V.)
Candidat vrancean la una din funcţiile CNE
Zilele acestea se desfăşoară la Galaţi Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, la care Vrancea are şase reprezentanţi: Cristian Gîrneaţă - preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea, Cătălina Marcu – vicepreşedinte al CJE, Codrin Bostan – director al Departamentului Mobilitate Mobilitate, Informare, Formare şi Consiliere, Monica Maria Iaco