Vânzările de medicamente pe piaţa Republicii Moldova au ajuns la 192 milioane de dolari (peste 2,3 miliarde de lei) anul trecut, în creştere cu 21,3% comparativ cu nivelul din 2011, arată datele companiei de analiză şi studii de piaţă IMS Health Russia.
Republica Moldova a înregistrat în anul 2012 una dintre cele mai mari creşteri ale vânzărilor de medicamente din spaţiul CSI, relevă datele dintr-un studiu realizat de IMS Health Russia şi citate de portalul korrsepondent.net.
Astfel vânzările de medicamente au crescut cu 21,2% până la 192 milioane de dolari. Cu toate aceastea cota Republicii Moldova pe piaţa farmaceutică a CSI şi Georgia este mai mică de un procent.
Potrivit aceluiaşi raport, Rusia ocupă cea mai mare cotă, 70,5% (circa 18,2 miliarde de dolari (+16,4%) din piaţa farmaceutică a ţărilor CSI şi Georgiei. Pe locul doi se situează Ucraina cu 12,3% (circa 3,2 miliarde de dolari (+16,9%), iar pe locul trei - Uzbekistan cu 4,8% (1,24 miliarde de dolari, care a înregistrat o creştere-record de 35,5% a vânzărilor.
Comparativ cu anul 2011, vânzările de pastile în ţările CSI şi Georgia în 2012 au crescut cu 16,5%, şi s-au ridicat la 25,76 miliarde dolari, mai arată studiul citat.