Doi români au fost bătuţi la Brighton, în sudul Marii Britanii, în timp ce aşteptau un autobuz pentru a se întoarce acasă, după ce le-au spus agresorilor din ce ţară sunt.
Poliţia din Sussex a anunţat că cei doi români, în vârstă de 21 şi, respectiv, 27 de ani, locuiesc în Eastbourne şi aşteptau autobuzul în momentul în care au fost atacaţi. Atacatorii erau însoţiţi de două femei şi i-au întrebat pe români de unde sunt înainte de a-i lovi, conform brightonandhovenews.org. De asemenea, autorităţile din Sussex susţin că agresiunea, care a avut loc la 25 ianuarie, între orele 03.00 şi 03.30, a fost tratat ca atac rasist în formă agravantă. “Din nefericire, nu avem descrierea detaliată a agresorilor dar ambii erau albi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Despre identitatea bătăuşilor se ştie doar că “Unul era slab, de aproximativ 1,82 metri înălţime, avea în jur de 21 de ani şi purta o geacă sport de culoare gri, în timp ce al doilea avea aproximativ 1,80 metri, constituţie medie şi în jur de 23 de ani”. Conform mediafax, purtătorul de cuvânt al poliţiei a adăugat “Nu există o înregistrare a camerelor de supraveghere cu incidentul, iar la momentul respectiv nu au fost martori oculari.”
Doi români au fost bătuţi la Brighton, în sudul Marii Britanii, în timp ce aşteptau un autobuz pentru a se întoarce acasă, după ce le-au spus agresorilor din ce ţară sunt.
Poliţia din Sussex a anunţat că cei doi români, în vârstă de 21 şi, respectiv, 27 de ani, locuiesc în Eastbourne şi aşteptau autobuzul în momentul în care au fost atacaţi. Atacatorii erau însoţiţi de două femei şi i-au întrebat pe români de unde sunt înainte de a-i lovi, conform brightonandhovenews.org. De asemenea, autorităţile din Sussex susţin că agresiunea, care a avut loc la 25 ianuarie, între orele 03.00 şi 03.30, a fost tratat ca atac rasist în formă agravantă. “Din nefericire,