Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne doare-n în cotă

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 8 februarie 2013 ·

Domnul Piţi şi-a câştigat liniştea după mica bijuterie a lui Torje. Dacă era chemat şi Mutu la lot, nu mai apuca piticul de la Granada să bată vreo lovitură liberă la mai puţin de 40 de metri de poarta adversă. O anumită casă de pariuri offline, aia pe care o frecventez eu, pune şi ea presiune oferind cote pentru demiterea lui Piţurcă. La cum era enunţat evenimentul, am dubii că era inclusă şi demisia selecţionerului, nu numai demiterea. Şi-au asigurat spatele, altfel domnul Piţi era în stare să parieze el însuşi, să-şi dea demisia şi să fugă cu banii. Sau să meargă încet, cum zicea Moromete. Oricum, pariul ăsta mi s-a părut aşa de pueril, de parcă nişte copii pariau în clasă la ce materie se dă primul 4.

I-auziţi aici: cotă pentru demiterea după meciul cu Ungaria – 5,00, iar pentru demiterea după meciul cu Olanda – 2,65. În primul rând, cele două meciuri sunt la interval de câteva zile, deci orice ar face domnul Piţi la Budapesta, chiar dacă ar încasa-o la scor, nu poate fi demis între două avioane. Deci, fiind un eveniment cu şanse infime de veridicitate, prima cotă trebuia să se scrie cu două cifre. Un pariu conceput pe genunchi sau, poate, ca să-şi facă reclamă. Nu e cazul în această rubrică.

Să trecem frugal în revistă şi meciul cu Australia. Portarul nu e de Premier League, cum spuneau comentatorii, ci de FA Cup. Apărarea rămâne vulnerabilă, deja asta nu mai ţine de adversar, e universal valabil. Poziţionarea lui Tamaş pe dreapta a depăşit stadiul de găselniţă, dar este cam prea sigur de el, de exemplu nu avea voie să rateze tackling-ul acela din repriza secundă. Mai bine nu-l faci decât să se lepede adversarul de tine ca de o haină veche. Probleme şi pe banda cealaltă, unde Raţ cam trage de el. Şi el ştie că a intrat pe panta aia ireversibilă, dar perspectiva unei cupe mondiale în Brazilia îi oferă motivaţie. Nici Radu Ştefan nu e o alternativă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Gorj, duminică dimineaţa

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 59 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°