Scris de Ioana Costas - ARAD. Poliţiştii de criminalitate organizată din Caraş Severin, Timişoara şi Arad împreună cu procurorii DIICOT din Caraş Severin au destructurat un grup infracţional organizat specializat în activităţi de călăuzire şi trecere frauduloasă a frontierei pe relaţia România – Ungaria – Austria – Italia.
Membrii grupării erau specilizaţi în traficul de persoane de origine afroasiatică. Investigaţiile oamenilor legii au început în toamna anului 2012.Modul de acţionare
Potrivit anchetatorilor, gruparea era formată din persoane cu domiciliul în judeţul Caraş-Severin şi Arad, fiecare din membrii acesteia având sarcini precise, de la recrutarea migranţilor (în special dintre persoane ajunse ilegal în Romania), până la transportul acestora pe raza judeţului Arad, în zona de frontieră cu Ungaria. De asemenea, membrii grupării se ocupau cu cazarea, organizarea trecerii efective a frontierei şi transportul ulterior până în Austria sau Italia. În urma activităţilor desfăşurate, au fost obţinute date cu privire la efectuarea de către membrii grupării a patru transporturi de migranţi, trei dintre acestea fiind interceptate de autorităţile austriece şi maghiare, în toate cazurile conducătorii auto fiind persoane din Caraş-Severin.Principalii membri reţinuţi
Existând indicii despre pregătirea unui nou transport, în 6 februarie, în urma a patru percheziţii domiciliare s-a reuşit reţinerea şi conducerea la sediul DIICOT Caras Severin, a principalilor trei membri ai grupării. Cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Arad şi al autorităţilor maghiare s-a reuşit interceptarea pe teritoriul maghiar a unui transport de migranţi organizat de membrii grupării. Astfel, cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi astăzi Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii inf