Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Bilca a fost reţinut de poliţişti după ce a adunat un cumul de infracţiuni şi de contravenţii la regimul rutier. Totul i s-a tras de la o seară în care s-a deplasat de la Bilca până la Vicovu de Sus, la prietena sa, cu o maşină. El s-a urcat la volan deşi nu are permis de conducere, iar maşina pe care o conducea nu era înmatriculată. Pentru a nu atrage atenţia, acesta a montat pe maşină plăcuţele de înmatriculare ale unui alt autoturism, găsite la un centru de colectare a fierului vechi.
A fugit de poliţie de la Vicov până la Bilca, unde şi-a pierdut urma prin grădini
Pe 29 ianuarie, în jurul orei 20.30, o patrulă de la Poliţia oraşului Vicovu de Sus, aflată în serviciu de control al traficului pe DN 2E, în localitate, a observat un autoturism VW Golf care circula fără lumini în partea din spate. Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinii suspecte, pornind semnalele acustice şi luminoase şi somând şoferul să oprească. Pentru că şoferul nu s-a conformat, poliţia pornit în urmărirea acestuia, de la Vicovu de Sus şi până la Bilca. Aici, într-un moment în care a prins avans, şoferul a oprit maşina şi a luat-o la fugă. A escaladat două garduri şi şi-a pierdut urma prin grădini.
Poliţiştii nu au reuşit să-l prindă în acea seară, demarând ulterior o anchetă pentru a stabili cine se afla la volan. Din anchetă s-a stabilit că numerele de înmatriculare ale maşinii VW Golf aparţineau unui alt autoturism, scos din uz. Ulterior s-a stabilit că numerele de înmatriculare au fost luate de la un centru de colectare a fierului vechi. După ce au mers pe fir, anchetatorii au reuşit să dea de urma celui care s-a aflat la volan în seara zilei de 29 ianuarie.
Trei infracţiuni, trei amenzi de câte 750 de lei şi 24 de ore de arest
Acum două zile, pe 6 februarie, anchetatorii de la Poliţia oraşului Vicovu d