Ceea ce numim adevărata Italie, o expresie cu tentă mitologică, găsim aici în sud. Nimic nu e mai izolat şi „sălbatic” în „Cizmă” decât pintenul din Puglia, un colţ presărat cu construcţii neobişnuite, localităţi-altar dedicate barocului, coaste nesfârşite, o bucătărie unde roşiile sunt regine şi cu o bogăţie de vinuri rose şi trandafirii. Pintenul acesta este, ca de altfel tot sudul, o victimă a intereselor de tot felul de-a lungul istoriei, loc de răfuieli şi de impunere a unor sisteme feudale care au întârziat evoluţia economică. Italia necunoscută şi puţin străbătută, dar veritabilă, este surprinsă în sud.

Rarii vizitatori de aici vor da piept cu celebrele ţărănci gălăgioase şi cu costume negre, vor explora rufele înşirate peste tot şi vor descoperi pasiuni nedescrise ale localnicilor faţă de familie, mâncare, fotbal sau biserică. E o lume puţin subjugată mastodonţilor industriali şi hoardelor de vizitatori ce dau năvală acolo unde marketingul turistic şi-a înfipt bine rădăcinile. Izolarea a ţinut sudul departe din influenţele care au marcat nordul, dar a generat câteodată neajunsuri imaginii acestei regiuni (considerată fieful Mafiei). Sudul extrem îl reprezintă peninsula Salento, acel pinten al Cizmei italice.

Avem aici un peisaj rustic, de sfârşit de lume, cu construcţii ciudate, acele inexplicabile trulli, oraşe baroce, două mări, Ionică şi Adriatică, bogăţii istorice, ospitalitate, plantaţii de măslini, eucalipţi, vii şi stejari vechi. Atmosfera este completată de zeci de turnuri prezente de-a lungul coastei, monumente funerare de genul dolmenelor şi menhirelor, dar şi monumentele în stil baroc realizate cu piatră locală.

Bari şi Lecce sunt cele mai mari oraşe din regiune, însă interesul călătorilor poate fi captat şi de frumosul Gallipoli, cu castelul şi centrul său vechi, de Santa Maria di Leuca, urbea situată între cele