PDL va contesta Legea bugetului pe 2013 la Curtea Constituţională, cel mai probabil vineri, din cauza abuzului majorităţii parlamentare în procedura dezbaterii şi votării bugetului, a declarat, pentru Mediafax, Raluca Turcan.
“Se elaborează aceată contestaţie, cel mai probabil azi vom depune contestaţia. Aceste abuzuri constau în prelungirea programului de dezbatere şi vot al bugetului în mod neregulamentar peste timpul votat iniţial, lipsa cvorului la votarea bugetelor Educaţiei, Sănătăţii, Economiei, lipsă de cvorum contestată de noi la miezul nopţii când ne-am retras din sală. De asemenea, contestăm pentru că a fost o situaţie fără precedent înregistrată în funcţinarea Camerei Deputaţilor, generată de netrimiterea amendamentelor opoziţiei, care fuseseră respinse de Comisiile buget-finanţe, la dezbaterea din plen”, a explicat vicepreşedintele PDL.
Parlamentul a adoptat, joi, cu amendamente, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013, în favoarea adoptării proiectului de act normativ propus de Guvern pronunţându-se, oficial, 309 senatori şi deputaţi şi fiind înregistrate 108 voturi “împotrivă”.
Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 a fost adoptat cu 310 voturi “pentru” şi 109 voturi “împotrivă”. La acest proiect de act normativ a fost adoptat un singur amendament. Celelalte 37 au fost respinse.
PDL va contesta Legea bugetului pe 2013 la Curtea Constituţională, cel mai probabil vineri, din cauza abuzului majorităţii parlamentare în procedura dezbaterii şi votării bugetului, a declarat, pentru Mediafax, Raluca Turcan.
“Se elaborează aceată contestaţie, cel mai probabil azi vom depune contestaţia. Aceste abuzuri constau în prelungirea programului de dezbatere şi vot al bugetului în mod neregulamentar peste timpul votat iniţial, lipsa cvorului la votar