Vladimir Tismăneanu (V.T.) publică, înainte de a părăsi România, în 1981, o singură carte, de fapt, un eseu mai dezvoltat: Noua stîngă și Școala de la Frankfurt (prescurtat ȘF), Editura Politică, 1976. Mă voi referi la acest volum – despre care V.T. afirmă (pe blogul său, 25.07.2011) că este o „pastilă“ a tezei sale de licență în sociologie din iunie 1974 și „embrionul“ lucrării de doctorat susținute în 1980, cu titlul Revoluție și Rațiune Critică: Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stînga contemporan – în limitele temei comentariului de față. Menționez că anatomia acestei grupări de iconoclaști ai marxismului aproape că a confiscat publicistica lui V.T. de pînă în septembrie 1981. V.T. scrie, uneori cu reveniri, despre precursori, fondatori, membri, uneori chiar despre confluenți cu unele din tezele Școlii, adică despre: „Noua stîngă“ (în „Noua stîngă“, Mic dicționar social-politic pentru tineret, prescurtat MD, Editura Politică, 1981, pp. 312-313, în „Noua stîngă între utopie și disperare“, text prescurtat, Revista de filozofie, cu inițialele RF, nr. 4, 1974, pp. 557-562, în „Antinomii ale moralității abstracte“, Viața Studențească, prescurtat VS, nr. 25-26, 19 iulie 1977, p. 9, în „Noua stîngă și revoluția“, I, VS, nr. 33, miercuri, 19 august, 1981, p. 9 și în „Noua stîngă și revoluția“, II, VS, nr. 34, miercuri, 26 august, 1981, p. 9, în „Contractul cu utopia“, I, în VS, nr. 22, miercuri, 22 VII, 1981, p. 9 și „Contractul cu utopia“, II, în VS, nr. 23, miercuri, 29 VII, 1981, p. 9); „Școala de la Frankfurt“ (în „Școala de la Frankfurt și destinul subiectivității“, Contemporanul, prescurtat C, nr. 49, 3 decembrie, 1976, p. 4, în „Școala de la Frankfurt și dialectica negativității – Elemente pentru o metacritică a «Teoriei critice»“, în RF, nr. 1, 1981, pp. 70-79, în „Marxismul și dezbaterile de idei contemporane“ (recenzie la volumul