Nu mai departe de ieri seară am aflat de la Ştirile TVR că la liceul bilingv „George Coşbuc” din capitală (cu clase V-XII) este în plină desfăşurare o campanie de cunoaştere a culturii şi modului de viaţă a homosexualilor, lesbienelor şi travestiţilor. Cum şi de ce? Iată două întrebări simple, la care până în prezent direcţia şcolii şi Ministerul nu au răspuns. Şi nici nu aveau cum.
Totul a început aşa, acum câteva decenii: homosexualitatea este o afecţiune, împotriva căreia nu poţi lupta. În consecinţă, trebuie ridicate sistematic sancţiunile aplicate de societate acestui tip de comportament sexual, cu tot ceea ce derivă din el.
Apoi discuţia a alunecat, subtil, pe panta determinismului genetic: aşa s-au născut, n-ai ce le face. Bref, societatea s-a conformat şi a declanşat mecanismul de dezincriminare. În vremurile din urmă, abordarea lor sexuală zglobie dar de neînţeles pentru terna majoritate a devenit „o opţiune”, un „mod de viaţă alternativ”.
Bun şi aşa. Întâmpinăm această multaşteptată deblocare ideologică prin defilările de care alegorice la Berlin (acolo e topul participării) şi în toate marile oraşe ale lumii, prin deja celebrele gay parade. Dar parcă tot nu e bine, e insuficient. Trebuie mai mult.
Trebuie să aibe dreptul la căsătorie, la adopţie de copii. Copii la care nu pot ajunge singuri, căci relaţia lor e stearpă sub aspectul procreerii. Ok, le furnizăm noi, monotonii sexual, copii. Băieţi, fete – la alegere. Tot nu ajunge. Trebuie ca lumea să-i cunoască mai bine, în amănunt chiar, să-i îndrăgească, să-i înţeleagă. Şi atunci au dat asaltul în şcoli. În şcolile publice româneşti – cele mai vulnerabile – că par ale nimănui.
Aşa se face că am putut lua act de acea ştire uluitoare, în care era prezentat cum conştiinţa fragedă a copiilor este dirijată, prin purtarea de grijă a unor dascăli, să ia cunoştinţă, să accepte şi chia