- Cultural - nr. 27 / 8 Februarie, 2013 "Preoti, cu cruce-n frunte, caci oastea e crestina,…”, spune un vers din poezia "Un rasunet”, scrisa in 1842, de Andrei Muresanu, devenita astazi, cu versurile ei inaltatoare, Imnul National al Romaniei, "Desteapta-te, romane!”. Este bine, zic eu, ca, din cand in cand, sa ne aducem aminte si de jertfele celor in straie preotesti, ortodocsi si grecocatolici, mai ales in aceste timpuri cand asistam prea des parca la "lovire cu piatra”, cand nu a mai ramas, practic, categorie sociala si profesionala, sa nu fie balacarita, nedrept, "en gros”, pentru posibile "devieri” individuale, fiindca, nu-i asa, "orice padure are si uscaciuni”. Vasile Berbecar Muntenescu (1858-1942) este un astfel de preot, care si-a inchinat viata lui Dumnezeu si idealurilor de unire ale romanilor, militand si pentru idealuri culturale si de cunoastere pentru poporul sau. Dupa studii primare in satul natal (Fantanita, fost Chibulcut, in judetul Bistrita-Nasaud), secundare si cele ale Seminarului (Institutul Teologic Arhidiecezan) din Blaj, acesta din urma absolvit in 1881, este pentru un an invatator la Tulghes (judetul Harghita). Ca preot, este hirotonit in 1883. Intre 1883 si 1888, este preot la Dates, iar din 1888 pana in 1903, la Bozias, in apropiere de Tarnaveni (azi, cartier al Tarnaveniului), administrand interimar si parohia Adamus. Pentru scurte perioade de timp, activeaza si la Bistrita si Dumbraveni, fiind chiar si invatator. La Bozias il cunoaste pe Vasile Moldovan, prefect al Legiunii a III-a si colaborator apropiat al lui Avram Iancu, in timpul Revolutiei de la 1848-1849, ce-si traia in acest sat, intr-un mare respect dat de locuitorii de pe Tarnava Mica, si nu numai, ultimii ani de viata. Vasile Berbecar Muntenescu a fost o prezenta permanenta in casa acestuia, nutrind aceleasi sentimente de revolta fata de asuprirea maghiara nemiloasa, in acei