Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că forma de organizare cu cele opt regiuni de dezvoltare reprezintă "un eşec", adăugând că o păstrare a acestei organizări ar însemna "întărirea" acestui eşec.
"Noi considerăm că orice reorganizare a regiunilor de dezvoltare trebuie să ţină cont de cetăţean şi de dezvoltarea judeţelor, de dezvoltarea regiunilor mai mici. În 1997-1998 a fost o greşeală forma actuală de reorganizare a regiunilor de dezvoltare economică, a fost un eşec. Cele opt regiuni nu corespund realităţilor din societatea românească în niciun fel. Există discrepanţe uriaşe între judeţe din punct de vedere economic şi social, a crescut diferenţa de dezvoltare între judeţele din interiorul regiunilor de dezvoltare", a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, Kelemen Hunor.
"Dacă vrem să întărim un eşec, atunci lăsăm totul aşa cum este şi în continuare vom avea parte de eşec. Nu se poate argumenta că ce a mers prost, peste zece ani, va merge extraordinar bine dacă dăm competenţe administrative şi statut juridic", a arătat Kelemen.
UDMR propune o reorganizare cu 12-13 regiuni care ţin cont de PIB-ul pe locuitor în fiecare judeţ, din fiecare regiune, de relaţiile sociale şi economice, de capacitatea de dezvoltare, de resursele financiare pentru fiecare zonă. "Cred că trebuie o abordare constructivă şi nu suntem de acord să întărim eşecul nostru, să punem o structură de oţel în aceste opt regiuni şi să spunem că dacă am făcut acest lucru, am rezolvat problema. Problema este doar amânată, nu susţinem o astfel de soluţie", a spus Kelemen.