Un lucru este clar: că nimic nu e clar.

Dacă zici că unu și cu unu fac doi, se vor trezi destui să te contrazică cu o puzderie de sofisme.

Există, acum, că naționalismul nu mai e în trend, un curent superioro-intelectualist, de susținere a ideii că n-are nicio importanță dacă în Harghita și Covasna se arborează steagul secuiesc, în locul tricolorului. Aha.

Arborarea unui steag este forma supremă de exprimare a fidelității. Încercați să vă imaginați că, într-un stat din SUA, în New Mexico, de pildă, în locul steagului „stars & stripes” s-ar arbora un steag local și s-ar intona imnul Mexicului, la meciurile de football american...

Ce se întâmplă în Harghita și Covasna nu are legătură cu autodeterminarea, ci cu aversiunea. Pur și simplu, secuii/ungurii nu se simt bine în România, alături de români, pe care îi detestă. Marea majoritate a ungurilor se consideră superiori românilor - e o rămășiță a sentimentelor vechi de veacuri, când ungurii erau mai mult grofi și românii mai mult iobagi.

De partea lor, românii percep această fudulie și reacționează cu funarisme. Chiar de ar fi mai diplomați, românii nu au la îndemână soluții rapide pentru a se face simpatici secuilor. Așa că se intră în cercul vicios al creșterii amplitudinii aversiunii reciproce.

Firește că există manipulare și că, fără de ea, lucrurile ar sta cu totul altfel. Dar se îmbată cu apă rece cei care spun că românii și ungurii din Ardeal „se înțeleg bine”.

Toate astea nu sunt însă scuze pentru trădare. Câtă vreme trăiești într-un anumit stat, te supui legilor acestuia, în primul rând Constituției. Îți convine sau nu, cu prilejul momentelor solemne cânți imnul acelui stat, nu imnul statului vecin. Poartă în suflet dragostea pentru simbolurile altui stat, dar nu ai dreptul să o manifești public, cu sfidarea simbolurilor țării în care trăiești. Sau suporți rigorile legi