Încerc să fiu cît mai neutră în privința noilor direcții ale ICR București, căci aș vrea să văd întîi cum se materializează ele, ce se va întîmpla, cum, cu cine. Deocamdată, însă, nu mă pot împiedica să observ că, oricît de neutru ai fi, Institutul Cultural Român are o masivă problemă de imagine și-și ges­tionează foarte prost orice dimensiune de PR. Pe terenul acesta, războiul e aproape pierdut, dar, măcar ca exercițiu intelectual, îmi asum riscul de a identifica unele dintre erorile „simbolice“ ale „neo-ICR-ului“.Prea multe comunicate de presă pe mail, nici o conferință de presă. ICR comunică de cîteva luni exclusiv unidirecțional – pentru orice, de la schimbări de directori la semnări de parteneriate cu IICCMER sau nu știu ce fundație azeră și de la planificări strategice la replici inflamate la articole și interviuri apărute peste tot, la fiecare răsuflare, ICR trimite un comunicat (de preferință, sîmbătă-duminică). Nici o instituție românească nu a reușit să arunce conceptul de comunicare publică într-un așa derizoriu, într-un interval atît de redus de timp. Ăsta e motivul pentru care respectivele comunicate mor acum în inbox-urile ziariștilor care le primesc: au ajuns doar subiect de amuzament și, în cel mai bun caz, postări pe Facebook. A, îmi cer scuze, am uitat să precizez, există un întreg raport (cel mai recent) al Institutului Cultural Român alcătuit din comunicate de presă, ale Bucureștiului și ale centrelor din străinătate, care vorbește din plin despre relația cu realitatea a instituției: n-a evaluat nimeni nimic, raportul e acumularea raportărilor; dacă vreun institut din străinătate era bîntuit de simțul umorului și anunța o ședință de spiritism cu Dracula-Vlad Țepeș, nu mă îndoiesc de faptul că ea ar fi apărut consemnată în raport ca încă o dovadă de succes.Printre produsele acestei inflații comunicaționale transpare, ba chiar îți sare în ochi