Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timbrul de mediu diferă în funcţie de combustibil

Publicat in Jurnalul, vineri 8 februarie 2013 ·

Autorităţile iau în calcul o formulă diferită pentru timbrul de mediul pentru maşinile pe benzină şi cele pe motorină, acestea din urmă fiind mai poluante. “În momentul de faţă ne gândim la o formulă diferită a timbrului de mediu care va fi plătit de proprietarii de automobile cu motoare pe benzină şi a celui care va reveni posesorilor de maşini cu motor pe motorină, acestea din urmă fiind mai poluante”, a explicat Rovana Plumb, ministrul Mediului. Oficialul a spus că proiectul timbrului de mediu este “în faza finală de analiză” şi că se va ţine cont de părerile exprimate în dezbaterea publică de producătorii şi importatorii de autoturisme, precum şi de poziţiile altor persoane juridice şi fizice, la şedinţa de guvern de miercuri. Pe de altă parte, întrebată de jurnalişti cum se vor diferenţia cuantumurile, ministrul a răspuns că nu vrea să facă niciun fel de precizare până nu se finalizează elaborarea modului de calcul. În legătură cu faptul că unii producători au cerut pentru maşinile non-Euro, Euro 1 şi Euro 2 taxe de până la trei ori mai mari, Rovana Plumb a spus că nu este vizată, deocamdată, nicio modificare faţă de propunerea existentă. Timbrul de mediu pentru aceste categorii de automobile, mai poluante, ar urma să fie mai mic cu procente cuprinse între 60 şi 90 la sută faţă de actuala taxă, dat fiind că maşinile respective au o durată mai scurtă de viaţă şi vor polua mai puţin în timp. Legat de faptul că producătorii au cerut să crească taxa de mediu pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, dat fiind că au investit pentru dezvoltarea categoriei Euro 5, ministrul a spus că modificările se referă în special la primele două categorii, în cazul cărora timbrul de mediu va fi cu 10-15 la sută mai mare decât actuala taxă. Noua formulă de calcul prevăzută în proiect conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scăd

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°