Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Clisu comemorat la un an de la trecerea în nefiintã

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

OMAGIU La împlinirea unui an de la trecerea în nefiintã a omului de culturã Constantin Clisu, familia din Canada a rugat câtiva prieteni din Bârlad sã organizeze o întâlnire în memoria sa, dar si a sotiei sale care a încetat din viatã în urmã cu câteva zile (pe data de 1 februarie). Aproximativ 25 de prieteni vor lua parte astãzi la o slujbã religioasã, urmatã de traditionala pomanã, sustinute financiar de familia profesorului Clisu. “Se împlineste un an de când Constantin Clisu a trecut la cele vesnice. Orasul Bârlad nu l-a uitat. În memoria sa au fost organizate în aceastã sãptãmânã mai multe manifestãri culturale, chiar si la scoala unde a fost director si profesor. Casa de Culturã a Sindicatelor, locul unde si-a lansat toate cele cinci romane, îl omagiazã cu o expozitie de carte în incinta bibliotecii ce va putea fi vizitatã pânã la sfârsitul lunii februarie. Cetãtean de onoare al orasului Bârlad pentru meritele avute în cei 65 de ani cât a locuit aici, profesorul si scriitorul Constantin Clisu este si va rãmâne un important om de culturã”, a precizat prof. Virgil Giuscã, directorul Casei de Culturã a Sindicatelor “George Tutoveanu” din Bârlad. Constantin Clisu s-a nãscut în judetul Bacãu, pe 14 octombrie 1931, si a fost timp de câtiva zeci de ani un renumit profesor bârlãdean de Limba si literatura romanã, un cunoscut scriitor si unul dintre cei mai iubiti inspectori generali scolari din judet, în perioada comunistã. Debutul editorial s-a produs în anul 1979 cu un volum de povestiri pentru copii intitulat “Pentru un pui de sturz”, la editura “Ion Creangã” din Bucuresti. În ultimii 20 de ani din viatã a locuit la fiicele sale, în orasul Edmonton, din provincia Alberta, Canada. Dintre romanele sale amintim “Mama nu e vinovatã” (1999), “Dincolo de poveste” – mituri si legende culese de la tribul Cree din Alberta, Canada, apãrutã la editura “Sfera” din Bârlad î

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 35 minute
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 50 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Horoscop 27 decembrie 2024. Zodia care are parte de experiențe paranormale astăzi

Cancan acum 24 minute
Horoscopul zilei de vineri, 27 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. O cheltuială bruscă, dar necesară, ar putea face o gaură mare în bugetul tău astăzi. Poate că trebuie făcute niște reparaț

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°