Se aud matinale triluri vioaie si optimiste, debordand de inflacarat-patimasa iubire, ale mierlelor oportunist stabilite-n scuarurile cu arbori si arbusti ornamentali ai urbei. Dimineata burniteaza ca-n noiembrie apoi, in nicio jumatate de ceas, apare un fel de prematur cernuta (marunt si dens) zapada a mieilor. Cu alte cuvinte e o splendida si veritabila dimineata hibernala de februarie, o exceptie in ciudata iarna 2012-2013 ce pare a da deja serioase semne de duca.
Cuvertura imaculata acopera orasul purificandu-l, metamorfozand boschetii in bizare grupuri statuare, in timp ce luminile chioras-calde, ca de sacre candele, invaluie totul tandru, blajin, ca-ntr-un basm.
Imi amintesc de un proiect prospectiv-turistic in Durusa, un mic satuc apartinand comunei Valea Chioarului incepand cu anul 1950, situat in partea de S-SV a Maramuresului, la limita cu apropiatul Salaj. E la doar 3-4 km V de Valea Chioarului.
Geografic Durusa este asezata in Platoul calcaros Purcareț - Boiu Mare, parte integranta a Podisului Somesan, intre vǎi si dealuri cu altitudinea cuprinsa intre 380–400 m.
Podutul separa la S Durusa de hotarul Varaiului in timp ce spre N ,catre hotarul cu Curtuiusu Mare, se afla cota maxima de altitudine din Dealul Macarlau.
Practic satucul se afla intr-o depresiune ca o chifla, terasata de frecventele alunecari de teren, cochet disimulat in nesfarsitele livezi de pomi fructiferi in care domina de departe prunii prin care se strecoara ulita principala din care se desprind foarte putine altele spre gospodariile mai indepartate de vatra.
Geologic vorbind Durusa este caracterizata de zacamintele bogate de bentonita, calcar, mica si argila, aceasta din urma stand la baza frecventelor alunecari paguboase de teren, una mai consistenta din primavara lui 2012, dupa strasnice ploi, blocand vremelnic cal
