Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi oameni au murit în incendii care puteau fi evitate

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 8 februarie 2013 ·

Două persoane şi-au pierdut viaţa în luna ianuarie a acestui an în urma unor incendii, care puteau fi evitate dacă se luau la timp măsurile corespunzătoare de prevenire. Un bărbat în vârstă de 71 ani din satul Motnău, comuna Dumitreşti şi o femeie în vârstă de 80 ani din comuna Slobozia Ciorăşti şi-au găsit sfârşitul din cauza jarului provenit de la mijloace de încălzire.

Datele statistice întocmite la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea arată că, în perioada anotimpului rece, numărul incendiilor de la gospodăriile cetăţeneşti este în creştere. În luna ianuarie a acestui an au fost înregistrate 25 astfel de evenimente, cele mai frecvente cauze care au stat la baza producerii lor fiind coşurile de fum necurăţate şi exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire. Din nefericire, două persoane şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor anul acesta, alte şase decese fiind înregistrate anul trecut în condiţii similare. „Aceste tragedii puteau fi evitate dacă se respectau măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Pentru a nu vă confrunta cu situaţii în care viaţa ori bunurile vă sunt puse în primejdie, reamintim principalele norme de apărare împotriva incendiilor. Astfel, este interzisă utilizarea instalaţiilor de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii şi lăsarea lor în funcţiune nesupravegheate. Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică sau o bucată de tablă, care va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului ce ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact. Respectaţi distanţele de protecţie dintre sobe şi materialele combustibile”, explică locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Aceasta a adăugat că este interzisă folosirea sobelor cu uşiţele defecte ori care nu se închid, iar jăra

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Liderul sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a predat justiţiei. Mandatul său de arestare a fost anulat

HotNews acum 41 minute
Liderul politic al sârbilor din Bosnia, Milorad Dodik, s-a prezentat vineri în faţa justiţiei locale după ce a sfidat-o timp de peste trei luni şi a acceptat să fie interogat într-un dosar pentru „atentat la ordinea constituţională”, beneficiind ime

Doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi în Gaza într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuţie a ajutoarelor administrat de Fundaţia Umanitară

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fundaţia Umanitară din Gaza (GHF) a anunţat sâmbătă că doi angajaţi umanitari americani au fost răniţi într-un atac ţintit asupra unui centru de distribuire a alimentelor din Gaza, informează Reuters

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 54 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°