Nu există om din Şiria, localitatea în care s-a născut Ioan Slavici care să nu fi auzit despre acesta. Dacă cu ani în urmă cei mai în vârstă din comună povesteau despre locurile în care acesta a umblat, acum rar mai găseşti un tânăr care să vorbească despre aceste lucruri.
Despre viaţa şi activitatea marelui scriitor Ioan Slavici s-au spus multe, însă despre iubirile din viaţa lui nu au prea vorbit mulţi. Spre deosebire de prietenul lui Mihai Eminescu, care a iubit în taină femei căsătorite şi, chiar după ce Veronica a ajuns văduvă, a amânat însurătoarea, acesta a avut două neveste.
La vârsta de 27 de ani, Ioan Slavici a decis să se căsătorească cu femeia pe care o iubea de ceva vreme, mai exact cu Ecaterina Szoke Magyarosy.
„Îmi aduc aminte că se auzea pe la noi prin comună că Slavici era mai iubăreţ. De prima soţie a divorţat după câţiva ani de căsătorie. Prima lui soţie avea mai multe nemuri în Şiria şi aşa s-a cunoscut cu Slavici. Motivul divorţului ar fi altă femeie, pe care a cunoscut-o înainte de a divorţa”, spune Mihai Sârbu, localnic.
Ioan Slavici s-a căsătorit cu Ecaterina Szoke Magyarosy în data de 11 septemtrie 1875, iar în anul 1885 a divorţat de aceasta.
Pe când era profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul „Matei Basarab”, acesta a cunoscut-o (1883) pe Eleonora Tănescu, care era profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu. Şi cu această femeie, Slavici a trăit o poveste de dragoste care a început oficial în data de 18 martie 1886.
Eleonora Tănescu este femeia care îi dăruieşte marelui scriior şi primii copii, ca rod al dragostei lor. Ioan Slavici a avut şase copii.
Astfel, la data de 11 noiembrie 1886 se naşte Titu-Liviu, primul copil al lui Slavici, avându-l ca naş la botez pe Titu Maiorescu. La 19 ianuarie 1889 se naşte cel de-al doilea copil a lui Slavici – Lavinia-Ioana-Josefina.