Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După 20 de ani, serele din Sibiu dispar din cauza preţului la gaz

Publicat in CityNews Alba, vineri 8 februarie 2013 ·

Creşterea costurile de intreţinere a serelor Primăriei Sibiu a dus la decizia de închiderea a acestora. Facturile mari la gaz din timpul iernii nu justifică menţinerea serelor, iar pe viitor florile folosite pentru decorarea oraşului vor fi achiziţionate direct de pe piaţa liberă, unde sunt preţuri mult mai scăzute.

Potrivit primarului Klaus Johannis, într-un an preţul gazului folosit la incălzirea spaţiilor din sere a ajuns la 200 de mii de lei, comparativ cu 50 de mii de lei , cât era în urmă cu patru ani.

"Noi acum consumăm pe an gaz în valoare de 200.000 de lei, asta şi datorită politicii energetice întelepte a României. Acelaşi lucru a costat în 2005, făcând un calcul echivalent, 50.000 de lei. Datorită faptului că România are mult gaz şi multă înţelepciune, încet – încet ne tăiem singuri craca şi atunci trebuie să găsim soluţii", a explicat primarul Klaus Johannis, în timpul conferinţei de presă de joi, 7 februarie.

Renunţarea la sere se va face treptat, în decurs de aproximativ trei ani, iar acestea vor fi înlocuite cu solare. Necesarul de flori pentru spaţiile verzi din oraş va fi întregit cu plante aduse, cel mai probabil din Ungaria, unde sunt preţuri scăzute.

"Evident că nu putem trece de pe o zi pe alta la renunţarea la sere şi cumpărarea de plante numai din oferta liberă. Vom face o trecere graduală, prima dată vom renunţa la o parte din sere, care se vor transforma în solar şi pe parcurs, probabil, vom renunţa de tot la sere”, a mai spus Johannis.

Decizia nu va duce la concedierea personalului, dar, cel mai probabil, specialistii de la serele sibiene, ar putea avea "un concediu prelungit" pe timpul iernii, a precizat edilul sibian.

Solar special pentru flori

Anul acesta municipalitatea va amenaja un solar cu o lungime de 50 de metri şi o lăţime de 10 metri, cu pereţi dubli în care, cu ajutorul unor pompe, va fi

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum o ora
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 2 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°