Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Gheorghe Feneșer: Până la începerea sezonului turistic, pe Transalpina se vor monta indicatoare turistice şi semne de circulaţie

Publicat in Alba24, vineri 8 februarie 2013 ·

Dacă anul trecut, odată cu începerea sezonului turistic în luna mai, conducătorii auto au întâmpinat probleme pe Transalpina, din cauza lipsei totale a semnelor de circulaţie şi a indicatoarelor turistice, din 2013, situaţia se va schimba, potrivit Instituției Prefectului. Din discuţiile avute pe această temă de către prefectul Gheorghe Feneşer cu reprezentanţii societăţii care execută lucrările de modernizare, dar şi cu administratorul drumului, rezultă că în câteva luni şoseaua va avea atât indicatoare turistice, cât şi semne de circulaţie.

Modernizarea şoselei, realizată în proporţie de peste 70%, aşa cum declară societatea care se ocupă de proiect, va fi finalizată cel mai probabil în toamna acestui an, în condiţiile în care lucrările vor fi reluate la primăvară. Ţinând cont de nevoia acută de semne de circulaţie şi indicatoare fără de care turiştii nu se pot orienta, mai ales dacă nu cunosc locurile, prefectul judeţului Alba a vrut să ştie care sunt planurile referitoare la acest aspect, precizând că „Transalpina este o şosea cu o importanţă turistică extraordinară pentru judeţul Alba, iar autorităţile judeţene şi locale trebuie să fie preocupate de aspectul, dar şi funcţionalitatea acesteia. Mă bucur că până în luna iunie, cel puţin aceasta este intenţia declarată în prezent, societatea care se ocupă de modernizarea şoselei şi Poliţia Rutieră vor monta semnele de circulaţie, care acum lipsesc, ceea ce creează dificultăţi conducătorilor auto”.

Totodată, ţinând cont de importanţa turistică a zonei, prefectul Gheorghe Feneşer are intenţia de a lua legătură cu primăriile, în vederea montării de indicatoare turistice, dar şi a cel puţin 3 panouri cu hărţi, pe care să fie indicate obiectivele turistice şi locurile de cazare.

„Salut pe această cale implicarea primarului Constantin Jinar şi a Primăriei Şugag în proiectul de modernizare şi de valorif

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 9 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 49 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°