> Lucrările au fost realizate în regie proprie, doi dintre agenţi fiind, totodată, zugravi şi tâmplari
La Fălticeni a avut loc ieri slujba de sfinţire a sediului Poliţiei Locale, după ce clădirea în care funcţionează acest serviciu al Primăriei Fălticeni a beneficiat de ample lucrări de renovare şi modernizare.
După sfinţirea oficiată de pr. paroh Adrian Brădăţanu, toţi cei prezenţi au vizitat sediul Poliţiei Locale Fălticeni, un sediu modern, spaţios, menit să respecte atât condiţiile de muncă ale poliţiştilor, cât şi pe cele ale a cetăţenilor care ajung cu diverse probleme la acest serviciu.
Prin contribuţia factorilor locali s-au efectuat lucrări de reparaţii la acoperişul clădirii, s-au zugrăvit toate spaţiile, s-a construit un grup sanitar, s-a schimbat parchetul, s-au efectuat intervenţii la tâmplăria clădirii şi spaţiile s-au dotat cu mobilier nou.
“Prin aceste lucrări şi dotări, şi dumneavoastră, poliţiştii locali, veţi avea condiţii de lucru deosebite, ceea ce trebuie să ridice calitatea serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor fălticeneni” a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Directorul Direcţiei Generale Administraţie şi Ordine Publică, ing. Paul Buhlea, a precizat că lucrările de reparaţii au fost făcute în regie proprie, doi dintre agenţii locali fiind atât zugravi, cât şi tâmplari. De la bugetul local s-au alocat fonduri pentru materialele necesare şi pentru o parte din mobilier. “Iniţiativa mea de a renova această clădire, cu tavane prin care curgea apa, cu uşi şi geamuri care nu se închideau, cu o podea plină de denivelări, cu scaune de toate felurile şi de toate culorile a găsit deschidere la conducerea Primăriei şi Consiliului Local. Prin implicarea conducerii oraşului am reuşit să ducem la bun sfârşit acest proiect” a precizat Paul Buhlea.
La slujba de sfinţire au participat, alături de administraţi