Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNESCO: Milioane de dolari sunt necesare pentru salvarea moştenirii istorice din Mali

Publicat in Antena 3, vineri 8 februarie 2013 ·

Pentru salvarea moştenirii istorice din Mali vor fi necesare milioane de dolari, anunţă UNESCO, potrivit Reuters.

Mai mulţi oficiali şi academicieni africani se vor întâlni în această lună la Paris şi vor discuta despre reparaţia şi punerea în siguranţă a mai multor mausoleuri şi manuscrise vechi, care au fost complet distruse sau au avut de suferit din cauza rebelilor islamişti.

UNESCO este de părere că majoritatea celor 300.000 de texte vechi din Mali sunt în siguranţă, însă 2.000 de manuscrise aflate la Institutul Ahmed Baba din Timbuktu au fost distruse de insurgenţii care s-au retras din oraş.

„Sunt nişte veşti oribile. Manuscrisele nu reprezentau o moştenire doar pentru istoria Mali, ci şi pentru toată lumea. Distrugându-le, ei ameninţă lumea. Trebuie să ucidem toţi rebelii din nord", a răbufnit primarul oarşului.

Manuscrisele au supravieţuit secole întregi în Timbuktu, la marginea deşertului Sahara, în cufăre de lemn şi cutii ascunse în nisip şi peşteri. Majoritatea sunt scrise arabă, altele în limbi africane şi unele în ebraică. Cel mai vechi data din 1204. Ele acopereau o mulţime de teme, de la astronomie, la poezie, muzică, medicină şi chiar drepturile femeilor.

Potrivit cercetătorilor africani, aceste texte dovedesc faptul că Africa are o istorie scrisă proprie, care este cel puţin la fel de veche ca Renaşterea din Europa.

Echipamentul din Timbuktu care urma să ajute la digitalizarea textelor a fost distrus de rebeli, la fel ca şi mai multe computere pe care se aflau diverse date.

Înainte de întâlnirea din 18 februarie de la Paris, UNESCO va trimite în Mali o serie de experţi, care vor avea rolul de a evalua pagubele şi de a încerca să obţină fonduri pentru a scana şi păstra manuscrisele care au rezistat după atacul insurgenţilor.

Pagubele produse de rebeli moştenirii i

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 51 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 51 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 49 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 37 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 50 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°