Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CJC va aduce capitala Regiunii Sud Est la Constanţa

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 9 februarie 2013 ·

Nicuşor Constantinescu: „Este exclus să vedem capitala de regiune la Brăila, Călăraşi… Sunt nişte aberaţii, nu pot funcţiona”

Proiectul reorganizării teritoriale propus de Uniunea Social Liberală, printr-un proiect iniţiat de liderul Uniunii, Sorin Frunzăverde, a stârnit dispute în rândul reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale. Este clar că una dintre marile probleme ale procesului de regionalizare o reprezintă stabilirea capitalelor regionale, deoarece preşedinţii de Consilii Judeţene au un cuvânt de spus, fiecare dintre aceştia dorind ca viitoarea capitală să se afle în judeţul său. Premierul Victor Ponta a propus ca soluţie de compromis, pentru prima fază a procesului de regionalizare, să nu existe o singură capitală, ci să existe un centru politic, unul economic, un altul cultural.

La Constanţa, situaţia stă oarecum diferit faţă de restul judeţelor, pentru că în 2011, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Daniel Constantinescu, a fost organizat un referendum prin care cetăţenii judeţului s-au exprimat într-un număr zdrobitor împotriva desfiinţării judeţului, aşa cum s-ar întâmpla în momentul în care capitala Regiunii ar fi în oricare alt judeţ decât Constanţa. Referitor la acest aspect, şeful administraţiei judeţene a ţinut să precizeze următoarele: „În legătură cu capitalele regiunilor, ele vor fi în judeţele cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, un principiu foarte sănătos care există în Uniunea Europeană şi în toată lumea, că acolo, când un car cu boi sau o maşină care urcă un deal sau o pantă, roţile din faţă, roţile cele mai puternice tractează întreaga maşină. Este exclus să vedem capitale de regiune la Brăila, Călăraşi. Sunt nişte aberaţii, nu pot funcţiona! Nu se poate aşa ceva, au fost stabilite politic când s-au constituit regiunile de dezvoltare în 1997 şi au rămas aşa de la sine”, susţine ş

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°