Întrerupem seria noastră obişnuită de articole, în care îi luăm în balon fie pe cei de la Petrolul, fie pe cei de la Asesoft, pentru a remarca rezultatele senzaţionale obţinute de fetele noastre de la CSM Ploieşti. Da, ele încă există şi evoluează în Liga Naţională, acolo unde s-ar putea chiar să scape de la retrogradare, dat fiind că doar cine nu vrea nu scapă. Dăm legătura colegului nostru Vasile Dreaptă, care s-a aflat la meciul de la Craiova. Vasile!
Bun găsit, doamnelor și domnilor, de aici de la Craiova, unde fetele noastre vor trebui să țină piept, unele chiar au cu ce, presiunii exercitate de cei 3000 de spectatori ai oltencelor. După cum sigur nu știți, pentru că meciurile echipei CSM Ploiești se joacă, logic, la Strejnic (așa cum la fel de logic este ca Asesoft Ploiești să joace la Brazi, pentru că un imbecil a vrut să transforme o sală cu 2000 de locuri într-una cu 2800, cheltuind niște milioane de euro, nu se știe încă exact cât), CSM Ploiești a reușit să câștige anul acesta primul meci din actualul sezon, o performanță senzațională pentru fetele noastre.
Dar să revenim la meciul cu tânăra echipă olteană. Simona Gogârlă trece prin momente dificile pe banca tehnică a ploieștencelor, venindu-i să le dea cap în cap pe elevele sale, în multe faze ale jocului. Ar trebui să i se suplimenteze asigurarea de sănătate, pentru că, în stilul ăsta, la cum greșesc fetele, va avea nevoie de îngrijiri medicale.
Dar, în ciuda unei evoluții bune a fetelor noastre plătite din bugetul local al Ploieștiului, nu al Strejnicului, să ne înțelegem, una, Alexandra Gogoriță, o nesimțită, practic, reușește de una singură să le țină în joc pe oltence. Suporterii strigă din tribună ”Știința, Știința”, moment în care Simona Gogârlă cere time-out, ca să le întrebe pe fete dacă și-au învățat pentru azi, să nu ne facem de râs la oamenii ăștia, care cer știință. Avem tr