Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE: Van Rompuy doreşte o reducere a bugetului UE

Publicat in Ziua Veche, vineri 8 februarie 2013 ·

Preşedintele CE Herman Van Rompuy, a sugerat o reducere sensibilă în suma totală pentru cheltuieli în bugetul UE pentru 2014-2020, până la nivelul de 960 de miliarde de euro.

Informaţia a fost anunţată în seara de joi, 8 februarie, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, cu ocazia summitului UE de la Bruxelles. Schulz a precizat că în cadrul Consiliului European, „preşedintele Van Rompuy a prezentat un compromis care ar implica cheltuieli de 960 de miliarde (vorbim aici despre angajamente) în timp ce, în privinţa plăţilor efective, nivelul ar fi de 910-913 miliarde de euro”.

Informaţia oferită de Schulz a fost vehiculată anterior şi de agenţiile de presă, care au citat negociatori. O diferenţă mai mare între cele două niveluri, de angajamente şi, respectiv, de plăţi, „poate fi discutată, dar suma plăţilor efective nu poate fi inferioară celei de 913 miliarde de euro” a declarat unul dintre negociatori, menţionând că „sume ca 900 sau 905 miliarde de euro pentru plăţile efective ar fi de neconceput”.

Potrivit Agerpres, sumele prezentate de Herman Van Rompuy la summitul privind bugetul din noiembrie 2012 au fost de 973 de miliarde de euro pentru angajamente şi 943 de miliarde pentru plăţi. La acel moment, propunerea a fost respinsă de Marea Britanie, dar şi de Germania, ţările nordice şi Olanda.

Cu toate acestea, liderii UE trebuie să aibă în vedere că viitorul buget multianual va trebui aprobat de Parlamentul European, care a avertizat în mai multe rânduri că nu va accepta ca bugetul pentru perioada 2014-2020 să fie „amputat”. Schulz a adăugat în legătura cu acestea în discursul din CE că „Suntem pregătiţi, în calitate de reprezentanţi ai statelor, să acceptăm economii. Totuşi, cu cât vă îndepărtaţi mai mult de propunerea Comisiei Europene, cu atât este mai probabil că decizia voastră se va lovi de un refuz al PE”.

Preşedintel

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 37 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 10 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 29 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Polonia sprijină cererea lui Trump ca NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

News.ro acum 8 ore
Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se c

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°