Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 elevi romi din Vrancea, pregătiţi să susţină admiterea la Medicină

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 8 februarie 2013 ·

Programul de selecţie a tinerilor romi în cadrul proiectului „Profesionişti romi în domeniul medical” s-a încheiat cu acceptarea a 13 romi din Vrancea. Este vorba de 9 elevi de clasa a XII-a de la Liceul Tehnologic ,,Ieremia Grigorescu” din Mărăşeşti şi alţi 4 de la şcoli sanitare postliceale. Elevii de liceu vor beneficia de programe gratuite de tutorat în disciplinele de bază necesare în medicină, anume biologie şi chimie. Elevii vor fi pregătiţi la aceste două materii la Mărăşeşti cu profesori care au aplicat în cadrul acestui program. Stagiul de pregătire teoretică se va finaliza cu un alt program de pregătire în domeniul medicinei, mult mai elaborat şi care le va da posibilitatea tinerilor romi să reuşească la admiterea în cadrul unei Facultăţii de Medicină.

Pentru componenta mentorat au fost selectaţi patru elevi de la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, Şcoala Postliceală Sanitară ,,Hippocrate” şi Şcoala Postliceală Sanitară ,,Vasile Alecsandri”. Aceşti elevi vor beneficia la rândul lor de pregătire gratuită în domeniul medical oferită de profesori universitari, cursurile urmând a se desfăşura la Galaţi. Elevii selectaţi susţin că este o oportunitate imensă pentru cariera lor implicarea în cadrul acestui proiect, cu atât mai mult cu cât în domeniul medical este nevoie de o pregătire continuă. „Sunt fericită că am câştigat. Această bursă mă ajută foarte mult mai ales ca sunt elevă la o şcoală postliceală sanitară. Prin acest program voi avea şi un lector de care am mare nevoie. Aceste cursuri mă vor ajuta în cariera medicală. Vreau să îi mulţumesc şi doamnei inspector Gavrilescu că m-a îndrumat şi a fost un sprijin pentru mine să reuşesc să câştig această bursă”, a spus Elena Iordan, elevă la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din Focşani.

Stagiile de pregătire debutează pentru ambele categorii de beneficiari în semestrul II al a

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 58 minute
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum o ora
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Crin Antonescu: Comisia de la Veneţia spune ce spunem noi toţi. Să explice încă o dată, eventual chiar reprezentanţii Curţii Constituţionale, temeiurile pe care această decizie s-a luat

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru funcţia supremă în stat, Crin Antonescu, afirmă că, în opinia sa, concluziile Comisiei de la Veneţia privind anularea alegerilor prezidenţiale sunt aceleaşi cu ale societăţii româneşti, care e de părere că este nev

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 3 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

lun.

5°/12°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
Iasi
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
Constanta
acum

lun.

7°/11°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

2°/10°
mar.

1°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
Timisoara
acum

lun.

4°/14°
mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°