Tricolorii au controlat jocul în cea mai mare parte a timpului şi şi-au creat numeroase ocazii de gol. România a deschis scorul în min. 35, Tănase deschizând scorul în urma unei mingi respinse de portarul Schwarzer la şutul lui Torje.
Imediat după gol, Australia a avut şansa egalării, dar Kruse, scăpat pe contraatac, a trimis peste poartă în min. 36.
În finalul primei reprize, arbitrul a dictat cu uşurinţă penalty la un duel umăr la umăr între Raţ şi Brosque, iar Wilkshire, elevul antrenorului Dan Petrescu la Dinamo Moscova, a restabilit egalitatea, 1-1 în min. 45.
În partea secundă, echipa României a evoluat mai slab şi nu a reuşit să construiască acţiuni ofensive coerente. Totuşi, Tănase a avut un şut bun de la 18 metri, prins de Federici, dar jucătorii de la Antipozi au ratat ocazii mai clare. Brosque a fost blocat în ultimul moment de Tamaş (53), iar la cornerul care a urmat fundaşul Robert Cornthwaite a sancţionat bâlbâielile apărării noastre în min. 54. Holman a irosit o şansă uriaşă, în min. 65, luftând din doar trei metri.
Stancu a fost din nou eroul negativ în min. 79, când nu a reuşit să devieze în poartă o minge şutată de Torje din careu, balonul ajungând în braţele lui Federici. Bogdan Stancu s-a revanşat în min. 80, când a trimis în plasă mingea centrată de Maxim.
România a preluat conducerea în min. 84, când Torje a transformat în gol o lovitură liberă de la 18 metri, tricolorii tratând cu superficialitate alte câteva ocazii până la ultimul fluier. Succesul este unul de bun augur în perspectiva partidelor cu Ungaria (22 martie) şi Olanda (26 martie) din preliminariile Cupei Mondiale 2014. Victorioşi în faţa Australiei, scor 3-2, jucătorii naţionalei aşteaptă cu nerăbdare confruntarea cu Ungaria, de la Budapesta, de pe 22 martie, din preliminariile CM 2014
„Suntem pregătiţi la momentul ăsta. Mai sunt multe zile în car