Era şi timpul să fie examinată critic lunga şi confuza dezbatere publică referitoare la dosarele Securităţii, urmare a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, precum şi constituirea CNSAS. Sarcina şi-a luat-o Gabriel Andreescu, unul din disidenţii cei mai cunoscuţi din regimul comunist, în prezent conferenţiar la SNSPA şi autor a numeroase volume consacrate îndeosebi problemelor legate de drepturile omului şi ale minorităţilor. Cartea lui recentă de la Polirom, „Cărturari, opozanţi şi documente“, are subtitlul „Manipularea Arhivei Securităţii“. E vorba, aşadar, de o critică întemeiată pe documente, a felului în care, vreme de aproape 15 ani, s-a purtat, în presă şi nu numai, discuţia referitoare la colaborarea cu Securitatea a unor personalităţi, unele dintre ele, cu o contribuţie foarte importantă la cultura ţării. Pe lângă şapte studii de caz (Adrian Marino, Constantin Noica, Nicolae Balotă, Alexandru Paleologu, Mihnea Berindei, Mihai Botez şi Nicolae Breban), există şi un capitol de consideraţii generale despre „Eşecul instituţional al deconspirării“. Privitor la acesta din urmă, îmi exprim rezerva că, voind a demonstra, cu orice preţ, „eşecul“ cu pricina, autorul alege stafidele din cozonac, spicuind erorile şi lăsând cu totul pe dinafară cazurile în care investigaţiile CNSAS au fost încununate de succes. Nu pot să nu spun, înainte de a intra în problematica extrem de acută şi deopotrivă de delicată a cărţii, că ea este rodul unor cercetări temeinice şi minuţioase ale Arhivei CNSAS, cât şi al părerilor exprimate de comentatori, care au condus, nu o dată, la confruntări pătimaşe. Nici Gabriel Andreescu, cu toată acribia şi solida lui cunoaştere a domeniului, nu e scutit totdeauna de subiectivitate şi chiar de patimă. Amendare a legii Critica propriu-zisă, ilustrată de cele şapte cazuri considerate