Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VÂNĂTOAREA ucigaşului DE POLIŢIŞTI continuă. Forţe impresionante cotrobăie fiecare colţ din California

Publicat in Antena 3, vineri 8 februarie 2013 ·

"Ar putea fi oriunde!" Aceasta e ultima declaraţie venită din partea unui oficial al forţelor de ordine din sudul Californiei, care sunt în căutarea unui ofiţer de poliţie concediat şi care este principalul suspect în uciderea a trei persoane, printre care se află şi un poliţist.

Christopher Dorner, care a fost dat afară din Departamentul de Poliţie Los Angeles în anul 2008, avertizase, în repetate rânduri, că va aduce războiul în sânul LAPD.

Ameninţările şi alte elemente au fost descrise într-un manifest amplu şi incoerent, postat pe Facebook. Dorner avertiza că se va răzbuna pe oficialii din poliţie, implicaţi în demiterea sa, dar şi pe rudele acestora.

"Nu am avut oportunitatea să am o familie. Voi sunteţi vinovaţi, aşa că vă voi distruge familiile voastre", spunea Droner în mesajul de pe internet.

Fiica unui poliţist de la Afaceri Interne a fost şi ea ucisă, Dorner fiind singurul suspect şi în acest caz.

40 de potenţiale ţinte ale criminalului au fost deja puse sub un program de protecţie al poliţiei, în timp ce căutarea suspectului continuă în trei state americane şi Mexic.

Anchetatorii au descoperit camioneta acestuia în zona Big Bear Lake, la aproape 130 de km distanţă de Los Angeles.

Peste 125 de poliţişti au bătut din uşă-n uşă pentru căutarea de indicii, care ar putea ajuta la capturarea suspectului. De asemenea, o echipă SWAT este pregătită să intervină în orice moment.

Cazul foarte complicat a stârnit reacţii contradictorii printre localnici şi forţele de ordine. Poliţiştii au deschis focul asupra unei camionete similare cu cea a lui Droner, iar în urma incidentului, doi oameni nevinovaţi au fost răniţi de gloanţe.

"Ar putea fi oriunde!" Aceasta e ultima declaraţie venită din partea unui oficial al forţelor de ordine din sudul Californiei, care sunt în căutarea unui ofiţer de poli

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 8 ani dată dispărută a fost găsită mortă în pădure. Polițiștii cred că a fost ucisă

HotNews acum 39 minute
O fetiță de 8 ani dată dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 11 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Vremea

București
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°