Pe 8 februarie 2009, la doar 26 de ani, Marian Cozma, handbalist la Veszprem, era ucis mişeleşte într-un local din oraşul maghiar. Petre (56 de ani), tatăl său, ţine cu greu piept durerii chiar şi astăzi, când tot ceea ce face este dedicat memoriei băiatului lui. Pe 8 februarie 2009, la doar 26 de ani, Marian Cozma, handbalist la Veszprem, era ucis mişeleşte într-un local din oraşul maghiar. Petre (56 de ani), tatăl său, ţine cu greu piept durerii chiar şi astăzi, când tot ceea ce face este dedicat memoriei băiatului lui.
Tatăl celui poreclit “Păsărilă” ne mărturiseşte cu amărăciune în glas că nimeni şi nimic nu poate compensa pierderea suferită acum patru ani. “Durerea va rămâne mereu aceeaşi... E şi mai mare acum, când se apropie ziua asta nefastă. N-aş vrea să fie nimeni în locul meu”, a declarat Petre Cozma. Pe 8 septembrie 2009, exact în ziua în care fiul ar fi împlinit 27 de ani, tatăl a înfiinţat Şcoala de handbal Marian Cozma, căreia îi dedică cea mai mare parte a timpului şi la care sunt înscrişi 86 de copii care deprind tainele acestui sport într-o sală a Şcolii Generale nr. 30 din Bucureşti.
“Eu şi nepotul meu, Valentin Păunescu, care a făcut şi el handbal, doi oameni care iubim acest sport, dar şi copiii, ne ocupăm de tot. Şi micuţii se ţin de antrenamente, să ştiţi. Vin părinţii să-i vadă. E o mândrie că au copiii la şcoala ce-i poartă numele lui Marian. Am ajuns să fim o adevărată familie”, afirmă Petre Cozma. Şi tot în memoria fiului său, el poartă un tricou cu numărul 8, “proprietatea” lui Marian la Veszprem, şi cu inscriţia “Unicu”. “Tricoul ăsta îl ofer doar copiilor care dau totul pe teren, aşa cum făcea băiatul meu”, a explicat Petre Cozma.
Marian Cozma va fi comemorat astăzi, la Bucureşti. În jurul orei 12.00, pe la mormântul handbalistului se vor perinda, alături de familie, componenţii echipei de handbal Dinamo şi apropiaţi ai fo