Unii lideri maghiari din România nu vor să accepte adevărul istoric şi... visează la cai verzi pe pereţi, în ciuda tuturor evidenţelor şi dovezilor că acest teritoriu face parte integrantă din România de mii de ani.

Încă de la începutul aşezării lor în Transilvania, ungurii au încercat să „spargă" unitatea etnică românească, prin aducerea unor colonişti secui, apoi cavalerii teutoni şi saşii (între anii 1141-1162), cu scopul de a păzi graniţele răsăritene ale regatului maghiar. După istoriografia ungară, secuii ar fi denumirea unei ocupaţii, aceea de „păzitor de graniţă". Cercetările mai noi arată că secuii sunt rezultatul unui amestec de elemente de etnie turcică şi ungară şi nu de gepizi şi avari, în timp ce alţi istorici susţin că secuii ar fi urmaşii celor 3.000 de huni, care nu l-au urmat în Sciţia pe Csaba, fiul lui Attila; prin aceasta încercând să dovedească caracterul hunic al enclaviei din estul Transilvaniei, ignorând anterioritatea milenară a românilor pe acest teritoriu. Apărătorii de graniţă de profesie mercenari plătiţi şi „plantaţi" în aşezări proprii, obţinute în schimbul serviciilor prestate, secuii constituie, mai degrabă o „clasă socială" şi nicidecum un „popor" aşa cum susţin unii lideri unguri din România, astăzi - un pretext pentru autonomia teritorială a acestui ţinut.

În mod normal, aceşti secui colonizaţi în mijlocul românilor, de la care au împrumutat nu numai alfabetul, ci şi multe datini şi obiceiuri de sărbători, cântece şi balade etc., ar fi trebuit să fie asimilaţi de masa românească autohtonă, dar fenomenul s-a petrecut invers, românii dispărând aproape în întregime, în timp ce maghiarii au devenit elementul dominant în cele trei vechi judeţe Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune. Acest lucru a fost posibil datorită politicilor de deznaţionalizare, prin mijloace murdare şi diferite tentaţii, atât a românilor, cât şi a secuilor, pol